Programul slujbelor

Vineri, 2 aprilie

  • 18.00 - Sf. Maslu
  • 20.00 - Spovedanie

Sâmbătă, 3 aprilie

  • 09.00 - Acatist + Sf. Liturghie
  • 11.15 - Pomenirea morților

Duminică, 4 aprilie

  • 11.30 - Sf. Liturghie

Marți, 6 aprilie

  • 17.30 - Acatist
  • 18.30 - Spovedanie

Joi, 8 aprilie

  • 18.00 - Sf. Maslu
  • 20.00 - Spovedanie

Sâmbătă, 10 aprilie

  • 09.00 - Acatist + Sf. Liturghie

Duminică, 11 aprilie

  • 11.30 - Sf. Liturghie

Marți, 13 aprilie

  • 18.00 - Denia Canonului Mare
  • 20.00 - Spovedanie

Joi, 15 aprilie

  • 18.00 - Denia Acatistului Bunei Vestiri
  • 20.00 - Spovedanie

Sâmbătă, 17 aprilie

  • 09.00 - Acatist + Sf. Liturghie
  • 11.15 - Parastas

Duminică, 18 aprilie

  • 11.30 - Sf. Liturghie

Marți, 20 aprilie

  • 17.30 - Acatist
  • 18.30 - Spovedanie

Joi, 22 aprilie

  • 18.00 - Sf. Maslu în sobor
  • 20.00 - Spovedanie

Vineri, 23 aprilie

  • 09.30 - Acatist
  • 10.00 - Sf. Liturghie

Sâmbătă lui Lazăr, 24 aprilie

  • 09.00 - Acatist + Sf. Liturghie
  • 11.15 - Parastas de obște

Duminica Floriilor, 25 aprilie

  • 11.30 - Sf. Liturghie

Luni, 26 aprilie

  • 18.00 - Denie
  • 20.00 - Spovedanie

Marți, 27 aprilie

  • 18.00 - Denie
  • 20.00 - Spovedanie

Joia Mare, 29 aprilie

  • 10.00 - Sf. Liturghie
  • 18.00 - Denia celor 12 Evanghelii

Vinerea Mare, 30 aprilie

  • 10.00 - Rânduiala Ceasurilor Împărătești
  • 18.00 - Denia Prohodului Domnului

Program biblotecă: Vineri, 16 aprilie, între orele 10 și 12.

Descarcă programul în pdf:
Programul slujbelor aprilie 2021

În data de 7 martie 2021 s-au împlinit 1.700 de ani de când duminica a fost decretată zi de odihnă și de prăznuire a Învierii Dom­nului în Imperiul roman. Această hotărâre i se datorează în totalitate Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Ziua de duminică, respectată de către Antichitatea creș­tină și în Evul Mediu, este astăzi tot mai mult pusă sub semnul întrebării în societățile occidentale puternic industrializate și secularizate și, uneori, și-n țările cu majoritate ortodoxă. De aceea, am considerat nu doar oportun, ci chiar necesar să reamintim meritul Sfântului Constantin cel Mare și să reite­răm, pe scurt, importanța duminicii pentru creștinul de astăzi.

Rolul Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337) pentru evoluția crești­nismului a fost mereu subliniat, prin numeroasele scrieri care i-au fost dedicate, dar, mai ales, prin faptul că este socotit și cinstit de către Biserică drept „întocmai cu Apostolii”. După episodul de la Pons Milvius (Podul Șoimului) și victoria împotriva lui Maxențiu (eveniment relatat pe larg de către istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu) în anul 312, împăratul Constantin, deși nu s-a botezat imediat, s-a comportat ca un adevărat împărat creștin. Imediat după lupta mai sus amintită, Constantin a intrat triumfal în Roma, dar, împotriva tradiției, a refuzat să urce pe Capitoliu pentru a aduce jertfă zeilor în templu. Acesta era semnul unei schimbări care s-a petrecut cu el în ce privește viața sa religioasă, înainte de bătălia de la Pons Milvius. După părerea unor istorici, convertirea lui Constantin a reprezentat o continuă evoluție, care ar fi început încă din casa tatălui său și s-a finalizat cu botezul primit pe patul de moarte.

Se știe că înainte de 312 Constantin era un cinstitor al cultului soarelui: Sol invictus. Constantin credea cu tărie într-o alegere divină în ceea ce privea cariera sa. Victoria asupra lui Maxențiu a fost privită de către împărat ca o confirmare a noii religii. Și cei din jurul împăratului erau conștienți de o transformare religioasă a acestuia pentru că pe arcul de triumf ridicat la Roma pentru a marca victoria lui Constantin asupra lui Maxențiu n-au pus să se scrie nimic despre „zeii nemuritori”, cum era obiceiul. Totuși, împăratul Constantin a păstrat, în aproape tot timpul domniei sale, demnitatea supremă păgână de Pontifex Maximus şi nu s-a lepădat de păgânism decât prin botezul primit cu câteva zile înainte de moarte, în luna mai a anului 337. Trebuie să recunoaştem însă că păstrarea titlului păgân de Pontifex Maximus îi oferea dreptul, capacitatea şi posibilitatea de a supraveghea şi ţine în frâu păgânismul, în interesul creştinismului însuşi. Dacă împăratul ar fi renunţat atunci la el, şi-ar fi ridicat un rival periculos, care ar fi putut să restabilească situaţia de mai înainte a păgânismului, încă puternic prin numărul credincioşilor lui, prin influenţa şi situaţia înaltă a senatorilor, aristocraţilor şi funcţionarilor superiori. De aceea, în luarea de măsuri în favoarea Bisericii, Constantin cel Mare a procedat treptat şi cu mult tact.

Măsuri luate de Constantin în favoarea creștinilor

La scurtă vreme după vedenia Sfintei Cruci pe cer și victoria împotriva lui Maxențiu, în ianuarie 313, Constantin a materializat „prietenia” sa față de creștini prin vestitul Edict de toleranță de la Milano. Prin acest document, creştinismul devenea religio licita, adică religie permisă în Imperiul roman, alături de celelalte religii. Că acest lucru nu a reprezentat doar un act al înțelepciunii sale politice sau, așa cum susțin unii istorici occidentali, doar un mijloc de a-și atinge scopurile sale politice, o demonstrează și celelalte măsuri luate în favoarea creștinilor. Împăratul Constantin a înlăturat din legile penale pedepsele contrare creştinismului, a îmbunătăţit tratamentul în închisori și a uşurat eliberarea sclavilor, acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi, în biserici. De asemenea, i-a protejat prin lege pe săraci, orfani şi văduve. A modificat legislaţia privind căsătoria, a îngreunat pronunțarea divorţului și a hotărât să fie pedepsit adulterul. El a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici, nume păstrat în limba română sub termenul de biserică.

Încă din anul 317, Constantin a început să bată monedă cu monograme creştine. Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc.

Duminica, zi de odihnă și sărbătoare în Imperiul roman

În anul 321, la data de 7 martie (3 martie, după unele surse), el a generalizat duminica drept zi de odihnă în imperiu, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, ziua de prăznuire a Învierii lui Hristos. Mărturii despre prăznuirea duminicii de către creștini ca zi a Învierii Domnului, a „zilei celei dintâi a săptămânii”, avem în mai multe cărți ale Noului Testament. Aici amintim doar câteva: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1; Faptele Apostolilor 20, 7; I Corinteni 16, 2 și Apocalipsa 1, 10.

O primă mărturie nescripturistică despre adunările creștinilor în zi de duminică în ­Imperiul roman ne oferă Corespondența lui Plinius cel Tânăr cu împăratul Traian (c. 111-113): „Afirmau că marea lor vină sau greșeală a fost că obișnuiau să se adune într-o zi anume înainte de răsărit și să spună pe rând o cântare lui Hristos ca unui zeu și că se legau printr-un jurământ nu pentru vreo nelegiuire, ci ca să nu facă furturi, hoții sau adultere, să nu-și încalce cuvântul și să nu tăgăduiască atunci când sunt chemați în tribunal ceea ce li s-a încredințat. După ce se săvârșeau acestea, obișnuiau să se despartă și să se adune iarăși să guste o mâncare, dar una obișnuită și nevinovată” (Plinius Jun, Epistulae X, 96, citată după diac. Ioan Ică jr., Canonul Ortodoxiei I: Canonul apostolic al primelor secole, Deisis, 2008, p. 361).

Revenind la decretul dat de împăratul Constantin, iată conținutul acestuia din Codex Iustinianus 3.12.2: „Toți judecătorii, la fel ca și locuitorii (plebea) orașelor și cei care practică diferitele arte și meserii, trebuie să se odihnească duminica (dies solis). În schimb, le este îngăduit celor care locuiesc la țară să meargă și să lucreze pământul (positi agrorum culturae), pentru că de multe ori se întâmplă să se piardă ocazia oferită de către Purtarea de grijă cerească, prin faptul că cerealele nu sunt semănate în ziua în care trebuie sau vița-de-vie nu este sădită la timp”. Aici duminica este prezentată textual ca „dies solis”, ceea ce pe unii i-a determinat să afirme că nu este o zi închinată Dumnezeului creștinilor. Dar acest lucru trebuie văzut în contextul acțiunii diplomate și precaute a împăratului Constantin de a nu-i provoca pe păgânii care dețineau înalte funcții de conducere, mai ales în partea de Apus a Imperiului roman.

După cum se poate observa, edictul prevedea odihna duminicală pentru toți locuitorii, excepție făcând cei de la țară, care aveau libertatea să presteze muncile agricole în orice moment. Adresantul acestui edict era prefectul orașului Roma, Elpidiu, care avea obligația să trasmită hotărârea și administrației romane din provinciile imperiului. În timp ce textul edictului vorbește de „dies solis”, istoricul Eusebiu de Cezareea, biograful lui Constantin, vorbește în Viața lui Constantin (Vita Constantini) de ziua Domnului (kiriaki imera) când amintește decretul referitor la ziua de duminică: „De altfel, fericitul Constantin s-a îngrijit ca toa­tă lumea să poată face ca ei, ­fiindcă-şi pusese în gând să fa­că treptat din tot omul un în­chi­nător la Dumnezeu. Aşa a ho­tărât el prin lege ca ziua în­chi­nată Mântuitorului să le fie zi de odihnă tuturor cetăţenilor im­periului, iar cea din ajunul sâm­betei să fie şi ea o zi aleasă - cred eu spre aducere-aminte a ce­lor săvârşite, după tradiţie, de Mântuitorul în asemenea zi­le. În tot cazul, întreaga sa oas­t­e a fost învăţată de el să cin­steas­­că osârdnic această zi a Mân­tuitorului - chemată şi «zi a luminii» sau «a soarelui»; sol­da­ţilor care împărtăşeau şi ei dum­nezeiasca credinţă le era a­cum îngăduit să zăbovească în voie în biserica lui Dumnezeu, ca să se poată ruga nestin­ghe­riţi” (Eusebiu de Cezareea, „Via­ţa lui Constantin cel Ma­re”, trad. Radu Alexandrescu, în col. PSB, vol. 14, EIBMBOR, Bucureşti 1991, p. 166).

Dies dominica și limbile romanice

Dacă în vechea Romă viața era structurată după o săptămână de 8 zile, iar ziua a opta era dedicată negoțului, când țăranii veneau în Cetatea Eternă să-și comercializeze produsele, după decretul lui Constantin, ritmul vieții creștine începe să fie dictat de săptămâna de lucru de 7 zile, cu 6 zile lucrătoare și duminica, drept zi de odihnă. Weekendul, cu „eliberarea de stres”, este o consecvență a societății moderne.

Dacă în unele limbi s-a menținut până astăzi pentru duminică vechea denumire, care amintește de ziua cinstirii soarelui (Sonntag, în germană și Sunday, în engleză), dar având un alt conținut și amintind de Hristos ca „Soarele dreptății” și „Lumina cea adevărată”, în limbile neolatine s-a păstrat termenul de duminică. Astfel, avem astăzi cuvântele dimanche în franceză, domenica în italiană, domingo în spaniolă, domigo în portugheză și dumengia în retoromană, care desemnează Ziua Domnului.

Cinstirea duminicii astăzi

În creştinism, Ziua Domnului are două aspecte esenţiale, afirma părintele profesor Ioan Tulcan într-un interviu publicat acum câţiva ani tocmai în „Ziarul Lumina”. Unul care are de-a face cu dimensiunea pascală, adică faptul că celebrăm Învierea Domnului sau pe Iisus Hristos, Cel înviat din morţi. În acelaşi timp, este ziua în care creştinii se adună spre a se reconforta duhovniceşte în comuniunea rugăciunii şi a împărtăşirii cu Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, din cauza evoluţiei sociale și istorice prin care trece lumea, constatăm că ziua duminicii nu mai reprezintă pentru toţi creştinii aceeaşi prioritate importantă a odihnei în duh, a comuniunii spirituale, a rugăciunii şi a preamăririi Creatorului nostru. Din cauza multiplelor probleme şi griji ale omului, dar şi ispitelor de tot felul, acesta nu mai simte nevoia ca să sfinţească duminica, adică să o închine lui Dumnezeu şi să Îl lase pe El ca să fie lucrător în această zi. De aceea, omul este privat de un mare dar pe care l­-ar putea primi dacă ar fi din ce în ce mai conştient de necesitatea înţelegerii sensului binecuvântat pe care îl are dies dominica.

Despre pericolul vederii duminicii doar ca zi de odihnă trupească și nu și sufletească, Biserica a atras și atrage mereu atenția. Deși nu se dorește o minimalizare a modalităţilor de reconfortare, de recreere, cum ar fi odihna sau privirea la unele emisiuni ziditoare la televizor, de care omul are fără îndoială nevoie, totuşi a folosi timpul duminicii doar pentru a-l petrece în pat sau în fotoliu, în faţa televizorului, la ştrand, la pescuit sau în alte locuri de distracție reprezintă o privare mult prea periculoasă. Omul trebuie să se reechilibreze și-n interior, are nevoie să dobândească energii noi de viaţă şi să dobândească acea primenire sufletească, pentru a putea face față unei noi săptămâni care vine cu noi provocări.

Cinstirea duminicii reprezintă cu adevărat un act de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul nostru, dar în acelaşi timp ea reprezintă şi o necesitate obiectivă pentru fiecare om care trebuie să se simtă tot mai împlinit, spre a putea să prelucreze acele oboseli și tensiuni acumulate, pe care altminteri nu le poate depăşi. Dincolo de momentele de odihnă absolut necesare, rugăciunea personală, împărtăşirea cu Sfintele Taine, comuniunea fraţilor în Liturghia duminicală reprezintă cu adevărat șanse pentru omul modern, necesități existențiale pentru fiecare creştin. Înarmându-se cu armele spirituale, omul este ajutat să depăşească fricile, ispitele şi grijile cotidiene, pentru a putea duce o viaţă responsabilă în familie, în societate şi în Biserică, dar și pentru a se apropia de bunul cel veșnic, mântuirea sufletului.

Autor: Pr. Alexandru Nan
Sursa: Ziarul Lumina | Duminica, de 1.700 de ani zi de odihnă și de prăznuire a Învierii Domnului

Comunitate

Pr. Prof. Dr. Mircea Basarab

Înregistrare la autoritățile germane cu sigla RX

Citatele zilei

Cerere de înscriere

Puteți descărca de aici:

Cererea de înscriere în
parohia noastră.

  • 01-slide-f.jpg
  • 02-slide-f.jpg
  • 03-slide-f.jpg