Programul slujbelor
Marți, 1 august
- 18.00 - Acatist
- 18.30 - Spovedanie
Vineri, 4 august
- 18.00 - Sf. Maslu
- 19.45 - Spovedanie
Duminica, 6 august
Schimbarea la Față a Domnului pe Muntele Tabor
- 11.30 - Sf. Liturghie
Marți, 8 august
- 18.00 - Acatist
- 18.30 - Spovedanie
Vineri, 11 august
- 18.00 - Sf. Maslu CBROM Aubing
Duminica, 13 august
- 11.30 - Sf. Liturghie
Luni, 14 august
- 17.00 - Prohodul Maicii Domnului
- Spovedanie
Marți, 15 august
- 11.30 - Sf. Liturghie
Vineri, 18 august
- 18.00 - Sf. Maslu
- 19.45 - Spovedanie
Duminica, 20 august
- 11.30 - Sf. Liturghie
Vineri, 25 august
- 18.00 - Sf. Maslu
- 19.45 - Spovedanie
Duminica, 27 august
- 11.30 - Sf. Liturghie
Marți, 29 august
- 09.00 - Acatist
- 09.30 - Sf. Liturghie
Program bibliotecă: În fiecare vineri după Taina Sfântului Maslu
Mărțișor pentru mama
În prima duminică din Postul Mare, la Parohia „Nașterea Domnului” din München, după Sfânta Liturghie, la care s-au împărtășit numeroși credincioși, atât adulți, cât și copii, a fost marcată Ziua Ortodoxiei, printr-o mică procesiune a icoanelor purtate de copiii de la Școala de Română, aflată în subordinea parohiei.
Cei mici au prezentat apoi un moment artistic intitulat „Mărțișor pentru Mama”, dedicat mamelor și femeilor din parohie. Devenită deja tradiție în această școală, serbarea care marchează Ziua Internațională a Femeii, a fost pregătită cu drag de copii. Aceștia au dorit, și pe această cale, să le transmită mamelor că le prețuiesc și le iubesc.
Două coruri au reprezentat Ortodoxia românească la Întâlnirea corurilor ortodoxe din München, în Duminica Ortodoxiei
În data de 5 martie 2023, Duminica Ortodoxiei, a avut loc la München cea de-a 17-a ediție a Întâlnirii panortodoxe a corurilor comunităților prezente în acest oraș. După o pauză de doi ani, generată de pandemie, anul acesta întâlnirea a fost organizată de către parohiile georgiană și greacă din München, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ludwig-Maximilian” din capitala Bavariei.
Programul slujbelor pe luna martie
Iubiți credincioși,
Am primit confirmarea programului slujbelor pe luna martie. Lucrările de renovare continuă și luna această și nu avem acces în cursul săptămânii la biserică ori în sala de jos,nădăjduim ca din aprilie să intrăm în programul de normal.
Anunț Important!
Duminică în 19.03.2023 Nu vom săvârși Sfânta Liturghie pentru nu avem acces la Biserică.
Un post cu folos duhovnicesc.
Pr Nicolae
Anunț important!
Așa cum am anunțat în repetate rânduri în Biserică de mâine 16.01.2023 programul slujbelor în cursul săptămânii de luni până vineri se anulează în luna Ianuarie datorită lucrărilor de renovare.
Vom săvârși doar Sfânta Liturghie Duminica începând cu orele 11 30.
Vă mulțumesc pentru înțelegere.
Pr. Nicolae
Dor de Eminescu - Ziua Culturii Naționale la Parohia “Nașterea Domnului” din München
Ziua Culturii Naționale a fost marcată duminică, 15 ianuarie la Parohia “Nașterea Domnului” din München. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de Părintele paroh Nicolae Canciu, împreună cu diaconul Marius Petrică Ciorbea, la care s-au împărtășit numeroși credincioși, atât adulți, cât și copii.
A urmat apoi un spectacol de poezie dedicat celui caracterizat de George Călinescu: „cel mai mare poet pe care l-a ivit și îl va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. Momentul a debutat cu poezia “Rugăciune”, recitată de Părintele Nicolae Canciu.
La înălțime au fost elevii Școlii de Română, coordonați de profesoarele Luminița Orha, Anca Bartoș, Simina-Ioana Bura, care au dat glas versului eminescian. Serbarea s-a încheiat cu interpretarea de către corul “Armonia” a bine-cunoscutului cântec “Mai am un singur dor”.
Ziua Culturii Naționale, o zi de mare însemnătate pentru istoria oricărei țări, își are începuturile într-o propunere a secției de Filologie și Literatură a Academiei Române în ziua de 14 ianuarie 2009. Atunci, membrii Academiei Române au aprobat în unanimitate ca ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu, să fie declarată și omagiată ca Zi Națională a Culturii Române. A fost consființită în mod oficial prin aprobarea și promulgarea unei legi în 2010.
Sfințirea caselor cu Aghiazmă Mare în ajunul Bobotezei
Iubiți credincioși,
După cum am anunțat ieri la Biserică voi începe să merg cu molitva Bobotezei.
Cei care doriți această binecuvântare vă rog să îmi scrieți la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau pe whatsapp la nr. de telefon 015145990348.
Cu drag
Pr Nicolae
La mulți ani!
Iubiți credincioși,
Vă doresc un an rodnic în fapte bune, bogat în virtuți și sărac în păcate!
Faceți bine fără motiv, iubiți, credeți, sperați și nu deznădăjduiți niciodată!
La mulți ani!
Cu drag,
Pr. Nicolae
Cerere de înscriere
Puteți descărca de aici: