Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei a organizat sâmbătă, 15 septembrie 2018, prima slujbă în localitatea Garmisch-Partenkirchen din landul Bavaria. Din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă, pr. prot. dr. Alexandru Nan a săvârșit, alături de pr. Mircea Oniga de la Innsbruck, slujba Vecerniei în biserica “Sf. Sebastian” din Partenkirche,. La slujbă au luat parte între 40 și 50 de credincioși, adulți și copii.
Din dorința de a intensifica activitatea pastoral-misionară pe teritoriul Germaniei, Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a îndemnat protopopii celor șase Protopopiate ale Germaniei, printr-o adresă din data de 3 februarie 2017, să identifice noi puncte de slujire și să înceapă slujirea în vederea înființării de noi parohii, datorită numărului mare de români veniți în această țară în ultimii ani.
Numai în landul Bavaria numărul românilor a crescut foarte mult în ultimii ani, conform statisticilor puse la dispoziție de către Ministerul German de Statistică. De fapt, în landurile Bavaria și Baden-Württenberg se află aproape jumătate din cei aproximativ un milion de români stabiliți pe teritoriul Germaniei.
După demersuri care au durat mai bine de un an de zile, pr. prot. dr. Alexandru Nan a reușit să obțină bisericuța catolică „Sf. Sebastian” din Partenkirchen, cu sprijinul refentului pentru ecumenism al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de München, Dr. Florian Schuppe și bunăvoința părintelui Andreas Lackermeier din localitate.
Astfel, pe data de 15 septembrie 2018, pr. prot. Alexandru Nan, împreună cu pr. Mircea Oniga, paroh în localitatea Innsbruck (Austria), a săvârșit slujba Vecerniei în biserica mai sus amintită. La această primă slujbă oficiată în districtul Garmisch-Partenkirchen, au participat în jur de 40-50 de credincioși, adulți și copii. La sfârșitul slujbei, pr. Alexandru Nan le-a vorbit celor prezenți despre importanța pe care trebuie s-o acordăm mântuirii sufletelor noastre într-o lume marcată de hedonism, de egoism și de consumism. În cuvântul rostit pr. prot. Alexandru Nan s-a referit și la jertfa răscumpărătoare a lui Hristos de pe Cruce și la acest semn, devenit prin biruința lui Hristos, un stindard al creștinilor.
La sfârșitul slujbei, toți credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit în dar câte o broșură cu învățăturile Părintelui Arsenie Boca și acatistul Sf. Parascheva.
Credincioșii prezenți s-au bucurat nespus de această primă slujbă și de faptul că Biserica Mamă își caută fiii împrăștiați prin lume, pentru a le oferi hrana duhovnicească și a-i conduce pe calea mântuirii.
Localitatea Garmisch-Partenkirchen este situată în sud-vestul landului Bavaria, în apropiere de Zugspietze, cel mai înalt vârf muntos al Germaniei, cu o înălțime de 2962 m. Deși astăzi numără în jur de 27 000 de locuitori, stațiunea n-a fost declarată oraș, însă se numără printre cele mai importante 13 comune ale Bavariei. Stațiunea este și capitala districtului cu același nume și este alcătuită din două localități (Garmisch și Partenkirchen), care au fost obligate să fuzioneze în anul 1935, în plină perioadă nazistă, în vederea organizării Jocurilor olimpice de iarnă din anul 1936.
Localitatea Partenkirchen este amintită încă din perioada romană cu numele de Partanum, fiind situată pe Via Raetia, care făcea legătura, prin pasul Brenner, între Tirolul de Sud și localitatea Augsburg. Acest drum a fost folosit de trupele lui Drusus și Tiberius (15 î. Hr.) pentru a pătrunde în regiunea din nordul Alpilor. Localitatea Garmisch este amintită mult mai târziu, într-un document din anul 802, deci în perioada împăratului Carol cel Mare.
Biserica „Sf. Sebastian“ din Partenkirchen a fost ridicată în secolul al 17-lea, fiind folosită drept capelă de cimitir în timpul unei cumplite epidemii de pestă. Biserica a fost sfințită la data de 31 iulie 1637 de către episcopul Veit Adam și închinată Sf. Sebastian și Rochus, invocați de către credincioși drept protectori împotriva pestei.
Biserica a fost folosită ca și capelă de cimitir până în anul 1914, când a fost inaugurat un alt cimitir, situat la extremitatea nordică a localității. Biserica este folosită sporadic de către Parohia romano-catolică din localitate, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.
A cosemnat Pr. prot. dr. Alexandru Nan